Cât plătești pe o porție de fasole, pastramă sau pomana porcului la Târgul de Crăciun din Piața Constituției

Cât plătești pe o porție de fasole, pastramă sau pomana porcului la Târgul de Crăciun din Piața Constituției
Targ de Craciun preturi, sursa foto: Envato
Publicat: 15/12/2024, 08:58

În Piața Constituției serile sunt magice. Zeci de mii de oameni se strâng la Târgul de Crăciun organizat de Primăria Capitalei, în colaborare cu cei de la CREART. Vizitatorii se pot bucura de o roată panoramică, de cele peste 130 de căsuțe cu produse și creații românești, dar și de bradul înalt de 30 de metri.

Spre exemplu, aseară, peste 40.000 de oameni au transformat Piaţa Constituţiei în cea mai frumoasă poveste de Crăciun. Însă, cei mai fericiţi au fost cei mici. Moş Crăciun a ajuns, în sfârsit, şi a fost pregătit să asculte, cu atenţie şi răbdare, dorinţele acestora.

„Este foarte frumos, mai ales că venim de la şapte ore distanţă şi am vrut să vedem cum este şi în alte localităţi. Sinceră să fiu, cred că este unul dintre cele mai frumoase târguri la care am fost”, spun turiștii.

„E foarte frumos pentru mine pentru că vin dintr-un oraş mic din Grecia şi acest tip de târg nu se organizează acolo. Spiritul Crăciunului în oraşul din care sunt eu este foarte diferit. Îmi place foarte mult. Este foarte diferit pentru mine, dar într-un mod plăcut”, mai spun turiştii.
Ca și prețuri, fasolea e undeva la 8-10 lei, pomana porcului la 17 lei, pastrami 20 de lei, iar meniul de sarmale costă 35 de lei.
CITEȘTE ȘI:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cel mai mare aisberg din lume, desprins din Antarctica, se îndreaptă spre nord, după ce...
Drama lui Mircea Diaconu. Fiica lui, Ana, a divorțat în mare secret
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux
Reacția femeii plimbată în lesă, în patru labe, la gala grotescă de lupte RXF, în...
Claudia Puican și Armin Nicoară vor deveni părinți pentru prima oară! Cei doi sunt în...
Analiză BBC: „României i-a trecut glonțul pe la ureche”. De ce au rezonat, totuși, românii...
Puternica familie de italieni din spatele lui Luigi Mangione, tânărul suspectat de uciderea unui director...
Vedeta care l-a căutat pe Mircea Diaconu de mai multe ori, înainte să moară: „Nu...
Cele 3 zodii care vor avea probleme de sănătate pe final de 2024, potrivit faimoasei...
Vreme la extreme în Capitală. Când ajung temperaturile la 14 grade Celsius
Drama neștiută a lui Mircea Diaconu! Și-a măritat fata cu un fotbalist, el i-a făcut...
Este haos la Casele de Pensii! Motivul pentru care mii de seniori nu se pot...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Este legal să ai două permise de conducere, dacă unul este de rezervă?
Veşti bune pentru salariaţi: Angajaţii care vor avea parte de o nouă minivacanţă de cinci...
Un MATEMATICIAN a reușit să rezolve o PROBLEMĂ veche de 60 de ani!
Călin Georgescu aruncă bomba. România nu e pregătită pentru ce va urma: În seara asta,...
Decembrie neobișnuit. Temperaturile o iau razna în următoarele zile
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea...
Cine sunt și cu ce se ocupă cei doi copii ai lui Mircea Diaconu, Ana...
Claudia Puican este însărcinată! Artiștii au făcut anunțul, alături de câteva fotografii! “Viața noastră se...
Cine moștenește averea lui Mircea Diaconu
BANCUL ZILEI. Bulă: – Mi-am dat seama că m-ai înșelat cu ăla care ne schimbă...
Migrație record! O balenă cu cocoașă a călătorit prin trei oceane